Președintele Americii: Rusia first!

Președintele Americii: Rusia first!
Publicat: 17/07/2018, 21:19
Actualizat: 08/01/2020, 20:07

Președintele Donald J. Trump pare a avea zilele numărate la Casa Albă. Și nu o spun sub impresia uraganului pe care l-a declanșat întâlnirea cu președintele Vladimir Vladimirovici Putin în Statele Unite, unde acuzațiile publice care i se aduc merg de la „lacheu al lui Putin”, „Comandant Suprem, în mâna inamicului”, până la trădare națională. Turneul din Europa a fost doar cea mai recentă demonstrație că Trump nu are nici capacitatea de a înțelege lumea complexă al cărei hegemon nu mai este, nici capacitatea de a ține pasul cu dinamica unei realități care nu se lasă închisă într-un bilanț contabil.

Statul profund, deep state (aliat cu dreapta neoconservatoare), cu care asigura publicul că luptă, deși primele numiri în funcțiile-cheie ale Administrației au arătat exact contrariul, îl va aduce la ordine, chiar dacă asta ar putea să-l împingă departe de sfera deciziei.

Unde ne plasează pe noi, românii, viitorul apropiat? Greu de ales între posibilele scenarii. Cel mai pesimist dintre acestea ar fi retragerea Statelor Unite din regiune și abandonarea României în brațele Rusiei (și Germaniei). Cel mai optimist ar fi, după retragerea Americii din instituțiile internaționale, o reîmpărțire a sferelor de influență, care să ne mențină sub umbrela de securitate a Statelor Unite. E prea devreme chiar și pentru speculații pe această temă, într-o lume a confruntărilor economice și a mutărilor de populații.

Cert este, deocamdată, că președintele Americii și-a subminat la Helsinki propria strategie de securitate națională, refuzând să identifice Rusia drept o amenințare (după ce la Summitul NATO de la Bruxelles dovedise, persiflându-i pe cei prezenți, că nu înțelege conceptul de „aliat”).

Geniul deloc stabil, acest Încurcă-Lume, și-a umilit propriile servicii de securitate, în fața președintelui Rusiei. Victoria personală, așa cum și-a construit-o, de a obține de la Putin declarația că nu a intervenit în alegerile din 2016, cerându-le americanilor să-l creadă pe cuvânt, s-a întors repede împotriva sa.

Nu doar Democrații (ceea ce era de așteptat) l-au acuzat pe Președinte de trădare, dar și Republicanii au trebuit să admită că au asistat ieri la un spectacol foarte primejdios.

Inflexibilul John McCain a spus-o fără ocolișuri: „Nici un președinte înaintea lui nu s-a înjosit mai abject în fața unui tiran”. Până și fidelul Newt Gingrich (soția acestuia e ambasador la Vatican) s-a simțit dator să reacționeze: „Președintele Trump trebuie să-și clarifice declarațiile de la Helsinki referitoare la sistemul nostru de intelligence și la Putin. E cea mai gravă greșeală a președinției sale și trebuie corectată imediat”. Iar Donald J. Trump a făcut, imediat, ceea ce știe mai bine: a dat-o la întors, azi-noapte, pe Twitter: „Așa cum am spus astăzi și de multe ori înainte, am MARE încredere în oamenii MEI din serviciile de informații”.

Zilele acestea se așteaptă anchetarea consilierilor care au pregătit întrevederea, deși e notoriu că Trump nu ascultă pe nimeni.

Cât privește implicațiile globale ale întâlnirii președinților Statelor Unite și Rusiei, acestea vor zgâlțâi năpraznic ceea ce până acum s-ar fi putut numi tentativa spre o nouă ordine mondială.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
„Săracii” oameni bogați. Cu ce probleme se confruntă milionarii și miliardarii?
×